PROIECTMDB - mdb
PROIECTE CONTABILITATE+MDB
Meniu site

Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 6

Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Formularul pentru autentificare

Bază de date
aplicatia1
aplicatia2
aplicatia3
aplicatia4
aplicatia5
aplicatia6
app3_furnizori
Pentru a putea vizualiza aceste aplicatii, va ROG SA INSTALATI "ACCESS 2003"
O bază de date, uneori numită și „bancă de date”, reprezintă o modalitate de stocare a unor informații și date pe un suport extern (un dispozitiv de stocare), cu posibilitatea extinderii ușoare și a regăsirii rapide a acestora. La prima vedere sarcina poate părea banală. Totuși, în condițiile în care este vorba de a lucra cu milioane de elemente, fiecare putând consta din mari cantități de date care trebuie accesate simultan prin Internet de către mii de utilizatori răspândiți pe întreg globul; și în condițiile când disponibilitatea aplicației și datelor trebuie să fie permanentă (de ex. pentru a nu pierde ocazia de a încheia afaceri), soluțiile bune nu sunt de loc simple.
De obicei o bază de date este memorată într-unul sau mai multe fișiere. Bazele de date sunt manipulate cu ajutorul sistemelor de gestiune a bazelor de date.
Cel mai răspândit tip de baze de date este cel relațional, în care datele sunt memorate în tabele. Pe lânga tabele, o bază de date relațională mai poate conține: indecși, proceduri stocate, declanșatori, utilizatori și grupuri de utilizatori, tipuri de date, mecanisme de securitate și de gestiune a tranzacțiilor etc.
Alte tipuri de baze de date sunt modelul ierarhic, modelul orientat pe obiecte și, mai nou, modelul XML

 

.INTRODUCERE ÎN ARHEOLOGIA INFORMATIZATA




D. BAZE DE DATE
I. Introducere
II. Abordarea bazelor de date
III. Modele de baze de date
IV. Limbaje pentru baze de date
V. Structuri fizice
VI. Interfete

Aplicatiile de tip "baza de date” se refera la acele produse livrate utilizatorului "la cheie” pentru a-si rezolva o problema concreta. Aplicatiile de tip "baza de date” existente pe piata româneasca se pot împarti în trei mari grupe, dupa finalitatea datelor manevrate:
a. baze de date personale;
b. baze de date informationale;
c. baze de date pentru gestiunea economica.

a. Bazele de date "personale” sunt mici colectii de date care prezinta interes si sunt manipulate de un singur utilizator. Câteva exemple tipice sunt urmatoarele: agenda telefonica, planificarea de întruniri, evidenta cartilor din biblioteca personala. Pentru astfel de utilizari restrânse ale unei baze de date, se poate folosi aplicatia Card File disponibila în pachetul Windows 3.x.
b. Bazele de date de tip informational sunt în general caracterizate de un volum foarte mare de date (informatii) ce sunt destinate publicului larg. Ele pot fi considerate adevarate "birouri de informatii” computerizate. Domeniul de aplicabilitate a acestor baze de date este extrem de diversificat si face imposibila o clasificare.
c. Bazele de date pentru gestiunea economica reprezinta colectii de date necesare si utilizate pentru gestionarea unei întreprinderi. Aplicatiile cele mai reprezentative care opereaza cu astfel de baze de date sunt produsele CIEL.

Pentru a întelege mai bine cum este alcatuita si cum functioneaza o baza de date, trebuiesc specificate câteva notiuni privind teoria generala a bazelor de date, cu aplicabilitate în arheologie:

I. Introducere

1. Ce este o baza de date ?

O baza de date contine toate informatiile necesare despre obiectele ce intervin într-o multime de aplicatii, relatiile logice dintre aceste informatii si tehnicile de prelucrare corespunzatoare. În bazele de date are loc o integrare a datelor, în sensul ca mai multe fisiere sunt privite în ansamblu, eliminându-se informatiile redundante. Este permis accesul simultan la aceleasi date, situate în acelasi loc sau distribuite spatial, a mai multor persoane prin mai multe tipuri de interogari (BÂSCA 1997, 11; DESPI & 1999, 2).
O baza de date poate fi:
· integrata;
· partajata.

Prin "integrata” întelegem ca baza de date poate fi gândita ca o unificare de mai multe fisiere de date, distincte si neredundante.
Prin "partajarea” unei baze de date se întelege ca bucatile individuale de date din baza de date pot fi partajate între mai multi utilizatori individuali, fiecare dintre ei putând avea acces la aceeasi bucata de date simultan (sisteme multiutilizator).

Hardul unui sistem de baze de date consta din volumele de memorare secundare (discuri, dischete sau benzi magnetice) pe care rezida baza de date, împreuna cu aparatele, unitatile de control si canalele respective.

Între baza de date fizica (adica datele asa cum sunt ele memorate pe suport) si utilizatorii sistemului exista un nivel de software, numit sistem de gestionare a bazelor de date (DBMS – Data Base Management System), care permite construirea unor baze de date, introducerea informatiilor în baza de date si dezvoltarea de aplicatii privind bazele de date.
Un DBMS da posibilitatea utilizatorului sa aiba acces la date folosind un limbaj de nivel înalt, apropiat de modul obisnuit de exprimare, pentru a obtine informatii, utilizatorul facând abstractie de algoritmii aplicati pentru selectarea datelor implicate si a modului de memorare a lor. DBMS-ul este deci o interfata între utilizator si sistemul de operare.

Orice DBMS contine un limbaj de descriere a datelor (LDD) care permite descrierea structurii unei baze de date, a fiecarei componente a ei, a relatiilor dintre componente, a drepturilor de acces ale utilizatorului la baza de date, a restrictiilor în reprezentarea informatiilor, etc. LDD-ul este utilizat atât pentru proiectarea bazelor de date, cât si pentru redefinirea lor.

O alta componenta a DBMS este limbajul de cereri (LC) sau limbajul de prelucrare a datelor (LPD), ce permite operatii asupra datelor aflate în baza de date, cum ar fi:
· încarcarea bazei de date;
· inserarea unui nou element;
· stergerea unui element;
· modificarea unui element;
· cautarea unor elemente;
· realizarea de diferite statistici asupra datelor.

Limbajele LDD si LC sunt extinderi ale unor limbaje de programare numite limbaje gazda. Compilarea succesiunilor de comenzi pentru descrierea datelor sau pentru operarea cu date se reduce la transformarea acestor comenzi într-o succesiune de instructiuni ale limbajelor gazda care, prin executare, sa dea efectul dorit. O alta modalitate de operare este aceea a transformarii comenzilor în lansari de programe executabile.

Utilizatorii sistemelor de gestionare a bazelor de date (DBMS) se grupeaza în trei categorii:
a. programatorii de aplicatie (care scriu programele aplicatie în limbaje de programare: Cobol, C, etc.) sau în limbaje de programare specifice: dBase, FoxPro, etc.);
b. end-userii sau utilizatorii (care acceseaza baza de date de la un terminal, folosind un limbaj de interogare numit "query language”);
c. administratorii bazelor de date DBA (care stabilesc structura initiala a bazei de date si modul de memorare a datelor la nivel fizic, acorda utilizatorilor drepturi de acces la baza de date sau parti ale ei, asigura securitatea datelor, modifica structura si întretine baza de date).

2. Datele operationale

Datele operationale sunt date din bazele de date, distincte de datele de intrare, iesire sau alte tipuri de date. O baza de date este o colectie de date operationale folosite de catre aplicatiile sistem ale unei institutii (Muzeu, Biblioteca, Intreprindere, etc.)
Datele de intrare sunt informatii introduse în sistem din lumea exterioara, de obicei prin terminale.
Datele de iesire se refera la mesajele si rapoartele extrase din sistem (tiparite sau afisate pe ecran).
Entitatile de baza sunt elementele constitutive ale unei baze de date (expl. materialul arheologic, materialul bibliografic, materialul grafic, etc.). Între aceste entitati exista întotdeauna asociatii sau relatii ce le leaga într-o baza de date comuna.
Relatiile dintre entitati sunt la rândul lor parti ale datelor operationale, chiar mai importante decât entitatile asociate. O relatie poate fi asociata la una, doua sau trei entitati, iar o entitate poate fi asociata la oricâte relatii.

3. Independenta datelor

Modul în care datele sunt organizate pe suportul secundar de stocare si modul în care ele sunt accesate depind de cerintele aplicatiei si de stiinta organizarii datelor si tehnicile de acces.
Imunitatea aplicatiilor la modificarile de structura a memorarii si a strategiei de acces se numeste independenta a datelor.
Tipuri de modificari pe care administratorul bazei de date (DBA) poate sa le faca:
· reprezentarea datelor numerice (câmpul numeric poate fi memorat în forma interna aritmetica sau ca un sir de caractere);
· reprezentarea datelor caracter (un câmp sir de caractere poate fi memorat în mai multe coduri de caractere : ASCII, EBCDIC, etc.).

Terminologie:
Ø Un câmp este cea mai mica unitate de date stocata în baza de date.
Ø Baza de date contine mai multe ocurente sau instante pentru fiecare din tipurile de câmpuri.
Ø O înregistrare este o colectie de nume de câmpuri asociate.
Ø O ocurenta sau instanta de înregistrare consta dintr-un grup de ocurente de câmp înrudite (asociate) si reprezinta o asociere între ele.
Ø Un fisier este o colectie a tuturor înregistrarilor de unul sau mai multe tipuri.
Ø Într-o baza de date, un câmp numeric poate avea doua unitati metrice (inches si centimetrii) la alegerea utilizatorului.

3.1. Structura înregistrarilor memorate

Într-o baza de date, doua tipuri de înregistrari pot fi combinate într-unul singur.
Exemplu:
înregistrarea 1.: neolitic, Vinca, ceramica pictata, strachini (…)
înregistrarea 2.: neolitic, Petresti, ceramica pictata, strachini (…)
structura integrata: neolitic, Vinca, Petresti, ceramica pictata, strachini (…)

Astfel se explica faptul ca înregistrarea logica a unei aplicatii poate consta dintr-o submultime a unei înregistrari memorate, adica anumite câmpuri memorate pot fi invizibile pentru o aplicatie particulara (de exemplu elementele care se repeta). La fel, un singur tip de înregistrare memorata poate fi despicat în doua, pentru a particulariza anumite aplicatii.

3.2. Structura fisierelor memorate

Un fisier poate fi implementat fizic în memorie în mai multe moduri:
· poate fi în întregime continut într-un volum de memorare (expl.: disc magnetic);
· poate fi împartit pe mai multe volume de tipuri diferite;
· poate fi sau nu fizic secvential, în concordanta cu valorile unui anumit câmp;
· poate avea unul sau mai multi indecsi asociati;
· poate fi construit cu pointeri;
· înregistrarile pot fi blocate sau nu, etc.

Baza de date trebuie sa fie în stare sa creasca fara a afecta aplicatiile existente, aceasta fiind ratiunea majora a independentei datelor.

4. Arhitectura unui sistem de baze de date

a. nivelul exterior scheme exterioare
(vederile utilizatorilor
individuali)


b. nivelul conceptual
(vederile comune utilizatorilor)

c. nivelul intern
(vederile memorate)

O baza de date poate fi privita din mai multe puncte de vedere:
a. optiunea utilizatorului, care lucreaza cu anumita parti ale unei baze de date numite vederi;
b. optiunea administratorului bazei de date care integreaza toate vederile referitoare la baza de date într-un singur model numit schema conceptuala, ea reprezentând nivelul logic al bazei de date;
c. optiunile implementatorului bazei de date (coincide uneori cu cele ale administratorului) care priveste baza de date ca pe o colectie de fisiere memorate pe diferite medii externe (benzi si discuri magnetice), ele constituind nivelul fizic al bazelor de date.

Primele doua nivele sunt descrise prin planuri ce constau în enumerarea tipurilor de entitati ce apar în baza de date, relatiile dintre aceste tipuri de entitati si modul de trecere de la notiunile acestui nivel la nivelul imediat urmator. În mod curent, aceste planuri se numesc scheme externe, subscheme conceptuale sau vederi, pentru primul nivel si scheme conceptuale pentru al doilea nivel. Descrierile la nivel fizic sunt facute prin scheme interne sau scheme fizice.

4.1. Scheme externe

O schema externa reprezinta continutul bazei de date asa cum este ea vazuta de un utilizator particular.
Exemplu:
Pentru un utilizator poate sa apara într-o vedere atributul numar strachini (= numarul fragmentelor ceramice de tipul "N”), dar la nivel logic si fizic acest atribut nu este indicat, din cauza permanentei modificari a continutului sau. În acest caz se foloseste la nivel logic atributul ceramica (= numarul total general de fragmente ceramice) din care se scad atributele nr. oale, nr. farfurii, nr. chiupuri, etc. (= numarul fragmentelor ceramice "M”?”N”) din baza de date. Astfel se permite aflarea numarului exact al fragmentelor ceramice de tip strachina din baza de date.

Pentru utilizatorul obisnuit, modul de definire a vederilor este transparent, el putând sa obtina sau sa modifice informatiile dorite prin intermediul unor comenzi cu structura data, folosind formule predefinite pe care le completeaza sau poate utiliza un sistem de meniuri.
În reprezentarea intuitiva a vederilor intervin notiunile de entitate, relatie, atribut, cheie, functionalitate, diagrama, si altele pe care le vom definii ulterior.
Schema externa este scrisa într-un sublimbaj de definire a datelor (SLDD) dintr-un DLL numit adesea DLL extern.

4.2. Scheme conceptuale

O schema conceptuala este o reprezentare a întregii informatii continute în baza de date ce combina subschemele vederilor ce privesc o anumita aplicatie într-un model unitar. Acest tip de schema trebuie sa se bazeze pe un model teoretic si sa fie simpla, adica usor de înteles si de prelucrat.

Sistemele de gestiune a bazelor de date au fost clasificate în trei grupe mari, în functie de tipul elementelor cu care lucreaza si a structurilor obtinute:
a. modelul retea – permite lucrul cu entitati si relatii binare de tipul 1:1 si 1:N, diagrama rezultata fiind un graf oarecare;
b. modelul arborescent (ierarhic) – permite lucrul cu entitati si relatii binare de tipul 1:1 si 1:N, iar diagrama este alcatuita dintr-o multime de arbori;
c. modelul relational – în care intervin numai relatii si operatii cu aceste relatii.

4.3. Scheme interne

Schemele interne descriu diferitele fisiere utilizate pentru memorarea informatiilor bazei de date si modul de operare cu ele. Exista mai multe moduri de organizare a fisierelor, cele mai cunoscute fiind:
· organizarea secventiala;
· organizarea cu index rar;
· organizarea cu index dens;
· organizarea cu dispersie;
· organizarea folosind B-arbori.

Traducerea schemelor conceptuale în scheme interne se face, de obicei, automat de catre DBMS. Pe lânga stabilirea diferitelor tipuri de înregistrari utilizate în reprezentarea fizica a datelor, se specifica si existenta indecsilor asociati unor fisiere, semnificatia câmpurilor înregistrarilor, ordinea de aparitie a înregistrarilor si modul de acces.
Corespondenta dintre scheme poarta numele de mapare si este de doua tipuri:
· mapare conceptuala / interna (vederea conceptuala / baza de date memorata);
· mapare externa / conceptuala (vedere externa particulara / vedere conceptuala).

Sistemul de gestiune a bazelor de date (DBMS) este softul (programul) care coordoneaza toate accesele la baza de date, în modul urmator:
a. un utilizator emite o cerere de acces, folosind un limbaj particular de manipulare a datelor;
b. DBMS-ul intercepteaza cererea si o interpreteaza;
c. DBMS-ul inspecteaza, pe rând, schema externa, maparea externa/conceptuala, schema conceptuala, maparea conceptuala/interna si definitia de structura de memorare;
d. DBMS-ul realizeaza operatiile necesare asupra bazei de date memorate.

Administratorul bazei de date (DBA) urmeaza apoi sa gestioneze operatiile specifice, responsabilitatile lui incluzând:
· decizia asupra continutului informatiei inclusa în baza de date;
· decizia asupra structurii de memorare si a structurii de acces;
· legatura cu utilizatorii;
· definirea procedurilor de verificari autorizate si de validari;
· definirea unei strategii pentru salvari si restaurari;
· monitorizarea performantei si raspunsuri la schimbari de cerinte.

Pentru aceasta DBA are la îndemâna un numar de programe utilitare pentru a se ajuta în rezolvarea acestor sarcini:
· rutina de încarcare (pentru a crea versiunea initiala a bazei de date);
· rutina de reorganizare (pentru a reorganiza baza de date prin eliminarea datelor perimate si introducerea altora noi);
· rutine jurnaliere (pentru a nota orice operatie asupra bazei de date împreuna cu identificarea utilizatorului care a efectuat-o);
· rutine de restaurare (pentru a restaura baza de date la o stare anterioara unui esec hard sau de programare);
· rutina de analiza statistica (pentru a sista în realizarea performantei).

Instrumentul utilizat de DBA în lucrul cu programele utilitare este dictionarul de date. El este o baza de date ce contine date despre date, adica descrieri ale obiectelor sistemului.
De asemenea atât DBA cât si utilizatorul beneficiaza de o interfata utilizator pentru a usura accesul la date. Aceasta interfata poate fi definita ca un ecran în sistem, sub care totul devine invizibil pentru utilizator. Interfata se afla întotdeauna la nivelul extern.

Într-un sistem de baze de date (DBMS) datele sunt memorate la locatia la care sunt folosite mai des, dar ele sunt disponibile (prin reteaua de comunicatii) si utilizatorilor din alte locatii. Acest tip de baza de date, împrastiata într-o retea de calculatoare se numeste baza de date distribuite.
Arhitectura unui sistem de baze de date
II. Abordarea bazelor de date

Gestionarea datelor implica atât gestionarea factorilor reprezentati de siruri de biti pe medii magnetice de memorare cât si gestionarea semnificatiei acestor factori. Semnificatiile sunt gestionate prin organizarea lor în structuri logice de entitati.

1. Notiuni si termeni tehnici uzuali

a. O entitate este reprezentata din datele de acelasi tip ale unui obiect specific. Obiectele pot fi fixate în clase de obiecte numite entitati asociate. Un tip de entitate reprezinta o semnificatie, pe când o instanta de entitate reprezinta fapte.
b. Fiecare entitate este descrisa de o multime de proprietati esentiale numite atribute. Pentru diferitele elemente ale entitatii, atributele pot sa primeasca valori din anumite multimi numite domeniul atributului respectiv.
c. Un atribut sau o multime de atribute pentru care valorile asociate determina în mod unic orice element al entitatii respective se numeste cheie. Orice entitate admite cel putin o cheie, deci toate elementele unei entitati sunt distincte. În cazul în care exista elemente care sa aiba aceleasi valori pentru toate atributele, se ia drept cheie un atribut suplimentar reprezentat de numarul asociat elementului în entitatea respectiva, care defineste în mod unic elementul.
d. Numim relatie între entitatile E1,E2,………,Ek orice submultime a produsului cartezian al multimilor elementelor celor k entitati, adica multimi de elemente de forma (e1,e2,……...,ek), unde e1 este un element din E1, e2 este un element din E2 s.a.m.d. O astfel de relatie o notam REL(E1,E2,……...,Ek), unde REL este numele asociat relatiei, si putem spune ca relatia are arietatea k. De cele mai multe ori k=2, deci se lucreaza cu relatii binare.
În cazul relatiilor binare, se poate face o clasificare a lor în functie de câte elemente corespund fiecarui element dintr-o entitate în cealalta entitate, dupa cum urmeaza:
1. relatie unu-la-unu (notata 1:1), în cazul în care fiecarui element din prima entitate îi corespunde cel mult un element din a doua entitate si reciproc;
2. relatie unul-la-mai-multi (notata 1:N), în cazul în care fiecarui element al primei entitati îi pot corespunde mai multe elemente din a doua entitate, dar fiecarui element din a doua entitate îi corespunde cel mult un element din prima entitate.
3. relatie mai-multi-la-mai-multi (notata M:N), în cazul în care fiecarui element al primei entitati îi pot corespunde mai multe elemente din a doua entitate si reciproc.
e. Informatiile privind structura unei vederi sunt sintetizate grafic într-o diagrama entitate-relatie, care pune în evidenta entitatile ce intervin, reprezentate prin dreptunghiuri, atributele asociate lor reprezentate prin elipse, si diferite relatii ce se stabilesc între entitati reprezentate prin sageti (cu vârf dublu catre entitatea pe care pot aparea mai multe elemente în relatie cu un element din cealalta entitate).


2. Baze de date

Datele dintr-o colectie de entitati pot fi unite si rezumate în moduri diferite pentru a produce informatie. Informatia este o colectie de date plasata în context, care poate fi furnizata de catre o situatie sau de alte date.
Pentru a creste (marii) bazele umane de cunostinte mentale memorate, omul colecteaza si memoreaza date în forma automata. O astfel de colectie se numeste baza de date. Ea reprezinta nu numai date despre entitati dar si date despre relatiile dintre entitati. Pe baza aceleasi structuri functioneaza o baza de date si într-un calculator.

Exista doua forme de baze de date:
a. baze de date fizice, care sunt reprezentari pe medii de memorare a entitatilor, atributelor si a relatiilor dintre ele;
b. baze de date logice, care reprezinta entitati, atribute si relatiile independente de modul în care datele si relatiile sunt reprezentate si memorate într-o baza de date fizica.

III. Modele de baze de date

Exista trei categorii de modele de baze de date:
1. modelul relational;
2. modelul retea;
3. modelul arborescent (ierarhic).

1. Modelul relational

Un model relational de baze de date cuprinde trei componente principale:
· structura datelor prin definirea unor domenii (valori atomice) si a relatiilor "n” (atribute, tupluri, chei primare);
· integrarea datelor prin impunerea unor restrictii;
· prelucrarea datelor prin operatii din algebra relationala sau calcul relational.

Modelul relational se bazeaza pe notiunea matematica de relatie (din teoria multimilor) definita ca o submultime a produsului cartezian a unei liste finite de multimi numite domenii. Elementele unei relatii se numesc tupluri (sau n-cupluri), iar numarul de domenii din produsul cartezian se numeste arietatea relatiei (FOTACHE 1997, 102).

De obicei relatiile sunt reprezentate sub forma unor tabele în care fiecare rând reprezinta un tuplu si fiecare coloana reprezinta valorile tuplurilor dintr-un domeniu dat al produsului cartezian.
În reprezentarea sub forma de tabel a unei relatii, coloanelor si domeniilor corespunzatoare lor, li se asociaza nume intitulate atribute. Multimea numelor atributelor unei relatii se numeste schema relationala.

Deci prin relatie se întelege o multime de functii definite pe o multime de atribute cu valori în reuniunea unor domenii, cu restrictia ca valoarea corespunzatoare fiecarui atribut sa se afle în domeniul asociat acelui atribut.

Se numeste cheie candidat al unei relatii R coloana sau multimea de coloane din R pentru care valorile corespunzatoare din oricare doua tupluri nu coincid, deci identifica tuplurile prin relatia respectiva si nu contin strict o submultime de coloane cu aceasta proprietate. Pentru fiecare relatie se alege un candidat de cheie care se numeste cheie primara a relatiei. Tuplurile unei relatii nu pot sa contina valoarea nula în coloane ce apartin cheii primare. Eventualii candidati de chei diferiti de cheia primara se numesc chei alternante. Se numeste cheie straina o coloana sau o multime de coloane a unei relatii R1 ale carei valori, daca nu sunt nule, coincid cu valori ale unei chei primare dintr-o relatie R, nu neaparat distincta de R1.

Multimea tuturor schemelor relationale corespunzatoare unei aplicatii se numeste schema bazei de date relationale, iar continutul curent al relatiilor, la un moment dat, se numeste baza de date relationala.

În modelul relational, entitatile sunt reprezentate sub forma de relatii în care schema relationala contine toate atributele entitatii si fiecare tuplu al relatiei corespunde unui element al entitatii.
Cele mai multe cereri ale unui utilizator privesc determinarea unor informatii cu anumite proprietati, iar raspunsul posibil este o relatie care descrie toate elementele cu aceste proprietati. Modul de prezentare al raspunsului depinde de interfata dintre DBMS si utilizator.

Exemplu:

2. Modelul retea

Modelul retea este cel mai apropiat de forma de reprezentare a bazelor de date sub forma diagramelor entitate-relatie. Deosebirea consta în faptul ca toate relatiile ce apar pot fi numai binare si de tipul 1:1 sau 1:N. Aceasta restrictie permite reprezentarea grafica a unei baze de date de tip retea sub forma unui graf directionat numit retea.
Într-o retea, nodurile corespund entitatilor si relatiile sunt reprezentate prin sageti între noduri (de la tata la fiu) si anume sageti simple daca relatia este de tipul 1:1 si sageti duble daca relatia este de tipul 1:N.

În modelul retea, entitatilor le corespund fisiere logice care au drept câmpuri atributele entitatii si eventuale câmpuri de legatura pentru relatii. Fiecarui element al entitatii îi corespunde o înregistrare logica. Daca înregistrarile sunt identificate numai prin relatia cu alte entitati, atunci se mai adauga la înregistrarea logica înca un câmp ce cuprinde un numar de ordine care permite identificarea acestor înregistrari.

Operatiile cele mai frecvente pentru modelul retea se împart în doua categorii:
· cautarea unor elemente ale unor entitati cu anumite proprietati sau cautarea unor informatii prin utilizarea legaturilor între entitati;
· navigarea în reteaua de date.

3. Modelul ierarhic

Modelul ierarhic (arborescent) este considerat un caz particular al modelului retea, în care diagrama asociata este o padure (multime de arbori) si în care toate legaturile sunt pe directia drumului, de la radacina la nodul fiu din relatie, toate relatiile fiind de tipul 1:N.
La fel ca în cazul celorlalte doua modele, exista posibilitatea interpretarii diagramelor entitate-relatie sub forma modelului ierarhic. Pentru evitarea redundantelor în modelul ierarhic, se foloseste notiunea de element virtual, care înlocuieste dublura unui element prin adresa elementului respectiv, fiecare element aparând în baza de date reala o singura data.
Operatiile din bazele de date de tip ierarhic se traduc în procese de parcurgere a arborilor. Elementele virtuale permit legarea informatiilor din aceeasi entitate sau din entitati diferite.
Implementarea la nivel logic pentru modelul ierarhic poate fi cea utilizata pentru modelul retea sau prin înregistrari de lungime variabila.
Datele sunt stocate pe mediul extern în ordinea data de parcurgerea în preordine a arborilor, ceea ce usureaza determinarea informatiilor pentru cererile care se refera la descendentii unor noduri printr-un numar mic de accese la mediul extern.

IV. Limbaje pentru baze de date

Împreuna cu fiecare model de date sunt necesare anumite limbaje pentru a defini schemele de reprezentare si pentru a efectua operatii cu datele memorate în concordanta cu schemele. Sunt uzitate astfel, urmatoarele tipuri de limbaje (DOGARU & 1998, 254):
· Limbaj de definire a datelor (DDL) – este un limbaj pentru definirea schemei conceptuale;
· Limbaj pentru manipularea datelor (DML);
· Limbaj pentru memorarea datelor (SDL).

Pentru interactiunile utilizatorilor cu baza de date este necesar un limbaj prietenos, cu o sintaxa simpla, numit limbaj de interogare (QL). În ciuda numelui sau, un limbaj de interogare include facilitati pentru inserarea, stergerea si modificarea datelor din baza de date. În cazul modelului relational, abordarea folosita consta în a încorpora toate aceste facilitati cerute într-o sintaxa uniforma, în cadrul unui singur limbaj. Standardul cel mai cunoscut este SQL.

SQL

Limbajul numit SQL (Structured Query Language) este utilizat intens în prelucrarea bazelor de date structurate conform modelului relational. Unul din motivele popularitatii de care se bucura acest limbaj este faptul ca el a fost standardizat de American National Standards Institute (ANSI). În plus, limbajul a fost initial dezvoltat si comercializat de IBM, ceea ce i-a asigurat o mare raspândire. Principala aplicatie în limbajul SQL, efectuata de utilizator, este interogarea bazei de date (BROOKSHEAR 1998, 379).
Printr-o singura instructiune SQL se poate exprima o interogare care presupune o secventa de operatii SELECT, PROJECT si JOIN, nefiind necesara o anumita ordine a acestora. Desi forma de exprimare a unei instructiuni SQL pare a fi imperativa, în esenta instructiunea este de tip declarativ. Drept urmare limbajul SQL îl scuteste pe utilizator de necesitatea dezvoltarii unei secvente de pasi care trebuie parcursi pentru obtinerea informatiei dorite – tot ce are de facut este sa descrie informatia de care are nevoie.
Majoritatea instructiunilor din SQL sunt executabile, ele putând fi interpretate si executate imediat în mod interactiv sau putând fi incluse în diferite aplicatii scrise în limbaje de programare cum sunt APL, BASIC, C, COBOL, FORTRAN, PL/I, ASSEMBLER, etc., executându-se în momentul rularii programului respectiv (BÂSCA 1997, 55).

V. Structuri fizice

Majoritatea bazelor de date sunt prea mari pentru a fi memorate econom în memoria centrala a unui calculator. Din aceasta cauza ele sunt rezidente pe aparate secundare de memorare, pe discuri si benzi magnetice.

Unitatea de baza de transfer de date între mediul secundar de memorare si memoria centrala este înregistrarea.

Tehnica comuna pentru a reduce numarul de accese la aparatul secundar de memorare consta în a bloca înregistrarile astfel încât mai multe înregistrari pot fi scrise sau citite printr-un singur acces la aparat.

Un fisier este o colectie de blocuri care sunt gestionate împreuna. Dupa continut, fisierele se împart în mai multe clase, dintre care cele mai utilizate sunt:
· directoarele – sunt fisiere care dau informatii despre alte fisiere;
· fisierele de date – contin informatii ce pot fi prelucrate de programe;
· fisierele text – contin informatii alfanumerice de informare a utilizatorilor sau diferite documente memorate în sistem;
· fisierele cod sursa – contin programe scrise într-un limbaj de programare;
· fisierele cod obiect – contin programe compilate;
· fisierele executabile – contin programe ce pot fi lansate în executie.

Principalele organizari de fisiere sunt:
· secventiala – înregistrari accesate în ordine fizica consecutiva;
· directa – acces în orice ordine la înregistrari;
· secvential-indexata – acces de la o înregistrare la alta prin intermediul unui index.
O baza de date fizica este o colectie de fisiere care implementeaza împreuna un model de date logice. Fisierele sunt integrate de catre structura logica a bazei da date si ele pot comunica între ele. O cerere a unui utilizator poate implica date din mai multe fisiere, iar un fisier poate contine înregistrari ce implementeaza una sau mai multe entitati. Relatiile logice între entitati sunt implementate prin referinte între înregistrari si/sau fisiere. Ele ofera cai de acces pentru a activa o înregistrare plecând de la o alta.

O baza de date fizica contine doua tipuri de fisiere:
· de date – care memoreaza fapte;
· index – sustin accesul la fisierele de date, dar ele însele nu memoreaza alte fapte decât valorile de chei.

VI. Interfete

Interfetele permit accesul facil la informatiile unei baze de date si o definire mai simpla a aplicatilor, care fac posibila utilizarea bazelor de date si de catre nespecialisti. Interfetele cuprind componente de acces la date, componente de prezentare a datelor, componente de generare a unor aplicatii si alte facilitati cum ar fi posibilitati de utilizare a metodelor statistice, procesoare de texte, programe de lucru tabelar, nuclee de sisteme expert, etc.
La acestea se pot adauga diferite posibilitati de testare, de simulare, de prelucrare a informatiei (copieri, sortari, interclasari, etc.), proiectare automata, posibilitati de lucru multimedia si altele.
Coşul de cumpărături
Coşul de cumpărături este gol

Căutare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator


  • Copyright © PROIECTMDB RODICA 2016
    Găzduire site gratuită — uCoz